Armata otomană (II)
2 Spahii
Spahiii Porții erau o trupă de călăreți de elită proveniți din Kapıkulu (sclavii Porții), plasați direct sub comanda sultanului. Ei reprezentau echivalentul călare al corpului de ieniceri pe care îl escortau si îl protejau în dispozitivul tactic al armatelor otomane.
Originea cuvântului este persană: sepâh însemnând armată, soldat.
Un alt corp de cavalerie numită Akingii( Akinci ) aveau rolul de cercetași, făceau incursiuni în teritoriul inamic și făceau jafuri înainte de sosirea armatei regulate.
Corpul de spahii au fost fondat în timpul domniei lui Murad I. Deși inițial au fost recrutați ca și ienicerii folosind sistemul de dări umane devșirme, sultanul Mehmed al II-lea a impus selectarea spahiilor doar din rândul etnicilor turci care erau proprietari de pământ în interiorul granițelor imperiale.
Statutul lor se asemăna cu cel al cavalerilor medievali europeni.
Spahii la asediul Vienei(1683)
Spahii Porții sunt grupați in 6 divizii organizate după un rang protocolar strict și comandate fiecare de către un Agha.
Disciplina armatei sultanului înspăimânta Apusul. Într-o vreme când trupele europene, de cele mai multe ori îmbrăcate şi înarmate în mod diferit, ascultau sau nu în funcţie de capriciile lor şi dezertau cu orice prilej, ostaşii turci întruneau toate însuşirile ce fac ca o armată să fie de neînvins: disciplină, bărbăţie și fidelitate până la fanatism.
Printre obligațiile spahiilor era și aceea de a călări alături de sultan la parade și ca gardă de corp. Ei au obținut mai devreme decât ienicerii dreptul de a se căsători. Erau scoși la pensie de către sultan și aveau servitori tot călăreți. În perioadele de pace erau distribuiți în ținuturile rurale din jurul Istambulului și folosiți în administrație în acțiuni de încredere, în special acelea care aveau legătură cu banii: perceperea taxelor, distribuirea recompenselor.
Asaltul spahiilor la Viena, pictură de Iozef Brandt
Ambasadorul lui Carol Quintul la Constantinopol la curtea lui Soliman I, Ghislain Busbecq remarca în scrisorile sale tăcerea ce domneşte în tabăra militară, lipsa certurilor şi a actelor de violenţă, curăţenia desăvârşită. Nu existau beţivi, căci ostaşii beau numai apă, iar hrana lor consta într-o zeamă căreia i s-au adăugat bucăţi de napi şi de castraveţi asezonaţi cu usturoi, sare şi oţet.
Și iată cum rezuma Paolo Giovio, cronicar italian din timpul lui Soliman, părerea pe care şi-a făcut-o despre ostaşii turci: „Disciplina lor militară este atât de dreaptă şi de severă încât depăşeşte cu uşurinţă pe cea a grecilor şi a romanilor. Turcii le sunt superiori soldaţilor noştri din trei motive: ei ascultă numaidecât de căpeteniile lor; nu le pasă de viaţa lor în timpul unei bătălii; pot trăi multă vreme fără pâine şi vin, mulţumindu-se cu puţin orz şi apă.”
Doi akingii în bătălia de la Mohacs(1526)-
(detaliu dintr-o miniatură turcească )
Intrarea lui Mehmet al II-lea în Constantinopol(1453)
pictură (1876) de Bejamin Constant, pictor orientalist
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu