duminică, 15 iulie 2012

Darurile Orientului( VI):Laleaua

Laleaua imperială din Iran
(este reprezentată și pe drapelul național)

Se spune că în Persia, țara ei natală, laleaua își are cupa de un roșu aprins iar, mijlocul acesteia este de culoare neagră și simbolizează dragostea. Când este trimisă persoanei iubite, aceasta va înțelege că celui care a trimis-o, la fel ca și lalelei, inima i se mistuie de dragoste ca un grăunte de jar și chipul său radiază de fericire .
Potrivit unei legende persane, prima lalea ar fi apărut din picăturile de sânge ale unui îndrăgostit și, pentru mult timp la persani, laleaua a fost simbolul iubirii neîmpărtășite. Cu peste 1300 de ani în urmă, laleaua era celebrată prin versurile poetului persan Musharrifu'd-dinSa'adi. El descria minunata sa grădină din ”Gulistan”(estul Uzbekistanului) : „ Murmurul rece al brizei, cântecul păsărilor, fructe coapte din belşug, lalele în diferite culori și trandafiri parfumați au creat un paradis”.
În ceea ce privește numele acestei flori, acesta ar veni de la cuvântul persan „toliban“ care înseamnă „turban“ iar în limba latină a fost tradus cu „tulipa”. Corespondentul spaniol este ”tulipan”.

***
A fost cultivată pentru prima dată în Turcia, și a fost introdusă în Vestul Europei în secolul al XVII-lea de către Carol Clusius, un faimos biolog din Viena. După ce austriacul a observat și admirat aceste superbe flori în grădinile palatelor din Turcia, prietenul sau, Ogier Busbecq, fost ambasador al Instabului, i-a trimis câțiva bulbi în semn de prietenie. După Turcia ,Olanda a devenit ”țara lalelelor”.
Cu timpul laleaua a devenit simbolul Olandei. Multi turiști vizitează această țară doar pentru a vedea aceste flori de culori strălucitoare.
Se spune că laleaua este simbolul armoniei în viața sentimentală, al unei vieți fericite.

Laleaua neagră

                                       Laleaua pestriță

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu